Ce este șamponul uscat și cum trebuie folosit corect

Ce este șamponul uscat și cum trebuie folosit corect

Odată ce ai folosit pentru prima dată un șampon uscat nu ai cum să nu devii fan. Mai ales dacă te-ai aflat vreodată în una din ipostazele de femeie sau mamă ocupată, cu multe întâlniri și diverse treburi de rezolvat, mereu în criză de timp și care trebuie să arate impecabil.

Nu ai timp să-ți speli părul și ai nevoie de o coafură specială? Simplu, încearcă să folosești un șampon uscat care nu numai că îți va împrospăta părul, dar îi va adăuga volum și textură în doar câteva minute.

Cel mai probabil, după prima folosire, acest produs versatil va deveni un must have pentru tine. Dar, ar trebui să știi ce este șamponul uscat, ce beneficii are și cum se folosește pentru a face o alegere în cunoștință de cauză.

Ce este șamponul uscat

Șamponul uscat pentru păr este un tip de produs special conceput pentru a absorbi excesul de sebum și mirosul neplăcut. Mai mult, spre deosebire de un șampon sau balsam clasic, îl poți folosi pe părul uscat, fără a fi nevoie să folosești apă. Este un produs de styling care vine sub formă de pudră, dar și sub formă de spray.

În condiții normale, sebumul este un ulei natural protector, creat de glandele sebacee cu rol de a menține sănătatea părului. În plus, nu are miros decât atunci când intră în contact cu bacteriile. Când transpirăm din cauza condițiilor de mediu, când petrecem mai mult timp la sală sau în aer liber, părul se poate îngrașă, iar excesul de sebum oferă părului un aspect uleios.
sampon uscat

În acest caz putem apela la soluția salvatoare folosind un șampon uscat a cărui formulă se bazează pe ingrediente (amidon natural) care îndepărtează sebumul în exces și transpirația din păr. Majoritatea acestor șampoane uscate conțin și parfum, oferind părului un miros proaspăt între spălări.

Important de reținut este că, de fapt, șamponul uscat nu îți curăță părul, așa că este important să nu îl folosești ca înlocuitor pentru spălarea obișnuită a părului, ci doar între spălări.
 

Cum se folosește șamponul uscat


Începe prin a îndepărta din păr orice ace, clame de păr sau fundițe, apoi pregătește-ți părul periindu-l pe toată lungimea pentru a te asigura că nu este încurcat.

  • Agită bine flaconul.

  • Pulverizează produsul cu generozitate pe scalp, de la o distanță de cca 20 cm. Începe prin a face cărări cu pieptănul sau cu mâna și pulverizează la radăcini, nu neglija zonele de la ceafă și deasupra urechilor.

  • Lasă timp de actionare 2 minute.

  • Masează scalpul folosind buricele degetelor pentru a favoriza absorbţia sebumului de pe scalp.

  • Piaptănă energic părul pentru a distribui uniform șamponul uscat și pentru a elimina excesul de produs și reziduurile și aranjează-ți părul.

Modul în care se utilizează șamponul uscat poate varia în funcție de tipul de păr, textura acestuia, lungimea și de cât de gras este acesta.

  • Dacă părul tău este gras și arată uleios, șamponul uscat este foarte eficient, dar trebuie îndepărtat a doua zi. În acest caz, părul se îngrașă repede iar scalpul trebuie curățat pentru a preveni blocarea porilor.

  • Dacă părul tău este uscat trebuie să te orientezi spre un șampon uscat special pentru părul tău.

  • Dacă ai părul ondulat, nu trebuie pieptănat după aplicarea șamponului uscat. Șamponul va crea o textură puțin aspră care va calma firele de păr să stea la locul lor.

  • În cazul în care ai breton, acesta acumulează mai repede sebum fiind. predispus la atingeri. Pentru a-i reda volumul, aplică puțin șampon uscat la rădăcinile bretonului și masează cu degetele, apoi periază-l.

  • Dacă părul tău este închis la culoare, trebuie să folosești un șampon uscat special creat pentru nuanța ta de păr.

sampon uscat

Șamponul uscat este un produs foarte util care trebuie folosit cu măsură, cel mult o dată pe săptămână. Nu trebuie să faci exces, scopul lui este de a prelungi cu 1-2 zile procesul de spălare pe cap.

De asemenea, nu este destinat pentru curățarea părului și nici nu funcționează ca substitut pentru spălarea părului cu șampon și apă. Chiar dacă în aparență părul nu mai pare murdar, părul trebuie totuși, spălat prin metoda clasică.

Beneficiile șamponului uscat

  • Absoarbe uleiul în exces din păr.

  • Salvează timp pentru situațiile când ești în grabă.

  • Neutralizează mirosul neplăcut produs de excesul de sebum.

  • Crește longevitatea culorii și există și variante colorate care pot fi de mare ajutor în ascunderea firelor crescute în cazul părului vopsit.

  • Adaugă volum vizibil părului.

  • Îl poți purta cu tine în geantă pentru retușuri urgente când părul tău trebuie să arate bine.

Șamponul uscat nu numai că ajută la îndepărtarea aspectului de păr gras, dar ajută și la adăugarea texturii. Încearcă un șampon uscat Alfaparf Style Stories care îți va aborbi instant sebumul și îți va oferi un păr mai parfumat și o textură mai plină.

Pentru toate tipurile de păr și toate lungimile, dar mai ales dacă ai părul fin, încearcă șamponul uscat pentru curățare și absorbție instantă a sebumului Keune Style Dry Shampoo. Este cea mai bună variantă pentru a menține părul în perfectă stare, între două spălari. Cu o formulă îmbogățită cu extract de bambus șamponul va conferi mai multă forță firului de păr.

Folosit împreună cu balsamul uscat ultra lejer pentru descurcare și netezire Keune Style Dry Conditioner cu acțiune complementară, părul va deveni mai ușor de pieptănat și mai hidratat. Acțiunea complexului Dry Cleansing va permite eliminarea sebumului în exces și a reziduurilor, și va asigura părului textură și un volum extravagant.

Contraindicații pentru folosirea șamponului uscat

Nu există multe cotraindicații în utilizarea șamponului uscat, atâta timp cât îl utilizezi cu moderație. Dacă folosești șampon uscat o dată sau de două ori pe săptămână pentru a-ți retușa părul după un antrenament sau pentru o retușare de urgență, probabil că nu vei simți niciun efect negativ în urma utilizării.

Limitele folosirii acestuia sunt date de folosirea acestuia timp de mai mult de două zile la rând când poate începe să te irite și să îți usuce scalpul. Deoarece poate înfunda porii, rezultând coșuri dureroase sau erupții cutanate.

De asemenea, nu trebuie să folosești șampon uscat dacă ai probleme cu scalpul, dermatită sau mătreață. Cel mai bine este să tratezi mai întâi aceste probleme cu produse cosmetice potrivite.

Suport clienti LUNI-VINERI 9:00 - 17:30

0378 11 99 07 contact@boldbeauty.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!